Weekend-ul de trei zile

Cele mai citite articole

Proiectul pilot în ceea ce privește săptămâna de lucru de doar 4 zile, ce a început în Marea Britanie, acum 3 luni de zile, pe care l-am amintit și noi la LinkNews, a ajuns la jumătate. Datele studiului arată încurajator, majoritatea companiilor participante au declarat că nu au înregistrat nicio pierdere de productivitate în timpul experimentului şi, în unele cazuri, au observat o îmbunătăţire semnificativă, potrivit unui sondaj realizat în rândul participanţilor.

Discuţiile despre o săptămână de lucru de patru zile există de zeci de ani. În 1956, vicepreşedintele american de atunci, Richard Nixon, a declarat că o prevedea într-un “viitor nu foarte îndepărtat”, deşi nu s-a materializat pe scară largă. Dar schimbările de la locul de muncă din cauza pandemiei de coronavirus în jurul muncii la distanţă şi a muncii hibride au dat un impuls întrebărilor legate de alte aspecte ale muncii.

6 dintre cele 41 de companii ce au răspuns la chestionarul de la jumătatea proiectului pilot au declarat chiar că productivitatea angajaților s-a mărit considerabil. Unii lideri ai companiilor din cadrul studiului au declarat că săptămâna de patru zile le-a oferit angajaţilor mai mult timp pentru a face exerciţii fizice, a găti, a petrece timp cu familiile lor şi a se ocupa de hobby-uri, sporindu-le starea de bine şi făcându-i mai energici şi mai productivi atunci când sunt la serviciu. Experimente similare s-au făcut în mai multe țări precum Statele Unite, Canada, Irlanda, Noua Zeelandă și Australia. Iar rezultatele au fost similare, dând astfel speranța că în viitor vom putea adopta o structură a programului de muncă ce să includă un weekend de trei zile.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele noutăți