Tenismanul spaniol Rafael Nadal a făcut, pentru a nu știu câta oară, istorie pe zgura de la Paris, câștigând cel de al 14-lea trofeu la Roland Garros.
În finala de duminică, ibericul a trecut rapid de norvegianul Casper Ruud, într-una dintre cele mai dezechilibrate finale din ultimii ani. 6-3, 6-3, 6-0, un meci extrem de scurt de sub două ore și 20 de minute, dominat de la cap la coadă de Nadal, care a reconfirmat o data în plus că este cel mai bun jucător de tenis din istorie pe zgură.
Agresivitatea lui Nadal a fost cheia meciului pentru Iberic, încă din primul set, forehand-ul fiind una dintre cele mai eficiente arme folosite pe parcursul meciului.
La 36 de ani, împliniţi pe 3 iunie, Nadal şi-a trecut în palmares al 22-lea trofeu de Grand Slam din cariera sa (record absolut), distanţându-se astfel de marii săi rivali, sârbul Novak Djokovic şi elveţianul Roger Federer, ambii cu câte 20 de titluri majore.
Această finală a fost de altfel și primul meci oficial dintre Nadal și tânărul norvegian de 23 de ani în circuitul profesionist, fiind totodată prima finală a unui turneu de grand slam a nordicului care este una dintre cele mai mari speranțe ale tenisului mondial.
Bilanțul istoric pe zgura parisiană continuă pentru Nadal care a pierdut doar 3 meciuri în 17 ani, având contabilizate totodată numai puțin de 112 victorii. Legenda lui Nadal continuă, iar noi, putem doar să ne bucurăm că asistăm la un capitol imens al istoriei tenisului.