Până duminică dimineață, trei sferturi de țară va fi sub cod galben de vreme instabilă, a anunțat Administrația Națioanlă de Meteorologie (ANM).
Astfel, în intervalul menţionat, în Banat, Crişana, vestul Transilvaniei, precum şi în nord-vestul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp.
Din 15 august, ora 10:00 până pe 16 august, ora 10:00, vremea instabilă va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 40 – 60 l/mp.