Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a amendat Enel cu 400.000 de lei pentru nerespectarea legii privind compensarea şi plafonarea facturilor la gaze.
În urma verificărilor efectuate, societăţile Enel Energie şi Enel Energie Muntenia nu au emis facturi clienţilor beneficiari ai schemei de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie a anului trecut. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul facturării consumului de gaze naturale aferent lunii mentionate şi aplicarea schemei de sprijin beneficiarilor acesteia.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat aseara după şedinţa coaliţiei, că s-a ajuns la un acord, astfel încât să existe o plafonare a preţurilor la energie şi gaz, de la 1 februarie. De asemenea, limitele în care trebuie să se încadreze consumatorii vor fi majorate, iar facturile care au fost emise greşit vor fi refăcute.