60 de stații și 50 de senzori pentru monitorizarea aerului în București și Ilfov

Cele mai citite articole

Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului va fi extinsă cu 60 de stații noi, iar Ministerul Mediului va dezvolta și va administra și o rețea de 50 de senzori de măsurare a calității aerului, a anunțat ministrul Mediului, Costel Alexe.

„Este cea mai mare investiție în monitorizarea calității aerului din ultimii 10 ani, de când Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) a fost pusă în funcțiune. Vom fi prima autoritate de mediu din Europa care va avea, inclusiv, o rețea de senzori de măsurare a calității aerului în administrarea sa. Până la finalul anului, cea mai mare parte din investiție va ajunge deja în teren”, a spus Costel Alexe.

Întreaga investiție în RNMCA este de 3,17 milioane de euro, dintre care 2,17 milioane de euro vor fi acoperite din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu (10,5 mil lei) și 1 milion de euro prin Programul Operațional Infrastructură Mare (5 mil lei).

„Până la finalul acestei săptămâni lansăm licitația pentru extinderea Rețelei de Monitorizare a Calității Aerului de la 148 de stații, cât sunt în prezent la nivel național, la 208 puncte de măsurare a calității aerului, peste tot în țară. Vrem ca prin extinderea cu 60 de noi puncte de măsurare să sprijinim și mai mult autoritățile locale cu date despre aerul din orașele României, astfel încât acestea să găsească măsuri potrivite și eficiente pentru a asigura un aer cât mai bun pentru populația țării”, a declarat Costel Alexe.

Cele 60 de stații noi vor fi amplasate după cum urmează: 27 de stații noi vor fi amplasate în Capitală pe lângă cele 8 deja existente și amplasate la Cercul Militar, Lacul Morii, Titan, Balotești, Măgurele, Bucur Obor, Drumul Taberei, Berceni.

Dintre cele 27 de stații noi, 12 stații vor fi de trafic și vor măsura, oră de oră, valorile din aer. Acestea vor fi amplasate în cele mai aglomerate intersecții din zonele: Piața Victoriei, Pasajul Muncii, zona Iuliu Maniu, Aviatorilor, Giurgiului, Piața Sudului, Colentina, Dristor/Mihai Bravu, Unirii, Piața Romană, Barbu Văcărescu și 13 Septembrie.

Alte 12 stații noi vor fi de fond urban și vor monitoriza în fiecare oră poluarea aerului din alte surse, fiind amplasate în Bucureștii Noi, Străulești, Chiajna-Rudeni, Corbeanca, Giulești Sârbi, Pipera, Văcărești, Unirii/Mitropoliei, Primăverii, Colentina, zona stadion Lia Manoliu, Monitorul Oficial.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele noutăți